Implementarea AI în afaceri și bune practici · Autonom HQ, Piatra Neamț · joi, 3 septembrie 2026 · Marius Ștefan, CEO & co-fondator Autonom
Mulțumesc că ați venit — și că ați lucrat, nu doar ați ascultat. Mai jos sunt ideile principale, așa cum au fost spuse în sală, exercițiile pe care le-ați făcut și lista de lucruri pe care le puteți face începând de luni. Nimic din ce urmează nu e teorie: e ce am testat noi, la Autonom, cu greșelile incluse.
Din formularul de înscriere (17 răspunsuri, 14 companii, anonimizat): tema dominantă a fost ofertarea, urmată de rapoarte și planificare, gestiunea și verificarea comenzilor, prioritizarea comercială, marketing, contracte și documente, programarea pacienților. La bariere, claritatea priorităților a apărut la 11 din 17 răspunsuri — înaintea competențelor (8), timpului (7), instrumentelor (5), datelor (5) și integrării (4).
De aici concluzia care a organizat sesiunea: pentru cei mai mulți, prima barieră nu sunt datele, ci claritatea primului pas. Și de aici exercițiile — ca să plecați cu primul pas scris, nu doar auzit.
Primele experimente, în 2022, cu ChatGPT — un instrument interesant, atât. Două momente au schimbat perspectiva: apariția Claude Code (octombrie 2025), când a devenit evident că poți construi aplicații fără să scrii cod și, mai ales, când programatorii înșiși au adoptat-o masiv; și 13 februarie 2026, când o nouă generație a modelului Claude Opus a adus un salt calitativ de alt ordin de mărime în capacitatea de a procesa date și de a raționa. „Prima dată când nu-mi venea să cred răspunsurile."
Între ianuarie și martie 2026 am dat AI-ului contextul companiei — organigramă, obiective, rapoartele zilnice de activitate ale departamentelor, capturi de ecran ale software-ului folosit — și am auditat patru departamente. Auditul a scos la iveală, printre altele, unelte AI folosite neoficial de colegi. Pe 1 aprilie 2026, pe baza auditului, AI-ul a generat un plan de implementare detaliat, cu un chestionar de rafinare per departament. Concluzia surprinzătoare: gândeam prea mic — nevoile reale nu erau câteva procese simple, ci proiecte de infrastructură IT de ani de zile, pe care le-am pornit împreună cu colegii din IT.
Sistemul cu care lucrez zilnic are trei straturi: o consolă (Claude) pentru sinteză, strategie și pregătirea deciziilor; un verificator care merge în fișiere și dovedește sau infirmă; un adversar — un model din altă familie — pus deliberat să contrazică. Nimic nu se execută orb. Omul rămâne la mijloc și decide. Sfat practic: modele ieftine și limitate pentru sarcinile simple, modelele avansate doar pentru munca grea — analiză, arhitectură, contexte mari.
La început, un agent automat a suprascris sute de pagini dintr-o bază de cunoștințe partajată. Am recuperat totul doar pentru că totul era versionat. Lecția n-a fost „mai puțin AI", ci „mai multă disciplină": modificările în masă rulează pe o copie, un om le promovează în producție, iar backup-ul, versionarea (V1, V2…) și accesul doar-citire sunt regulă, nu opțiune.
Trei niveluri de date: public (liber), intern (utilizabil, cu sursa notată), restricționat — date personale ale clienților și angajaților, contracte, material de tranzacții — care nu ajung niciodată la un AI extern. Regula se impune prin arhitectură, nu printr-un memo: AI-ul e instruit să se oprească, de exemplu, când detectează un CNP. Este regula noastră, nu un standard universal — fiecare companie își definește nivelurile împreună cu responsabilii legal / protecția datelor. Și de reținut: compania răspunde legal pentru ce fac instrumentele AI pe care le folosește.
Primim peste 5.000 de amenzi de circulație pe an, pe numele clienților noștri — de la sute de instituții, în formate diferite, uneori scrise de mână, uneori din alte țări. Dacă ar veni toate în același format, ar fi automatizare pură. Nu vin — deci e nevoie de judecată: un agent intern citește aproape orice tip de document, identifică utilizatorul mașinii, întocmește înștiințarea și factura. Decizia finală de trimitere rămâne însă la un om: „ai 100 de amenzi de trimis — lasă un om să le vadă pe cele 100."
Implementarea e condusă de o persoană cu autoritate maximă — owner sau CEO. Fără nume în calendar, rămâne o discuție.
Cel puțin un coleg entuziast per departament. Curiozitatea și puțină competitivitate bună („ce face colega și eu nu fac?") au făcut mai mult decât orice memo.
Dacă șefii de departament nu folosesc AI, echipa nu o va face decât izolat. La noi a durat câteva luni până s-a prins — dar fără asta nu merge.
Departamentul e proprietarul planului său AI; conducerea dă schela: audit pe dovezi, plan personalizat, chestionar de diagnostic, raport săptămânal, dashboard.
Înregistrați și transcrieți ședințele și apelurile (Zoom, Teams, Meet). Ce era doar vorbit devine căutabil, analizabil, memorabil.
Un al doilea model verifică primul. Apoi cereți AI-ului să fie criticul propriului rezultat: „ce ar face planul ăsta să eșueze?" Rata de eroare scade vizibil.
Paradoxul verificării: oamenii verifică și sunt siguri că ar prinde o eroare — și totuși găsesc erori după ce au acceptat rezultatul. Zonele unde AI-ul greșește cel mai des la noi: legislație redată greșit, calcule în Excel cu mai multe foi, rapoarte agregate din mai multe surse, date tehnice. Răspunsul nu e „mai puțină încredere", ci training de verificare: pentru fiecare tip de sarcină, decideți dinainte ce anume verificați. Și cererea numărul unu a colegilor: AI conectat la sistemele interne.
Sursă: survey intern Autonom pe instrument Harvard Business School, rezultate preliminare din prima zi (211 din ~400 de colegi de birou, export 02.09.2026). Primii respondenți sunt de regulă cei mai implicați — cifrele sunt probabil mai optimiste decât setul final, care se închide pe 11.09.
Model Context Protocol este un standard deschis (inițiat de Anthropic în 2024, adoptat apoi de toți marii furnizori) care descrie cum citește un AI datele — și logica dintre ele — dintr-un sistem extern. Diferența față de o simplă conexiune: MCP nu spune doar „astea sunt câmpurile", ci explică ce reprezintă și cum se leagă. Efectul la noi: AI-ul a trecut de la o fereastră de chat lângă muncă la un instrument în interiorul sistemelor — și atunci colegii au început să vină cu propriile idei, mai repede decât le producea planul de rollout. Exemplu din survey: o colegă care, cu AI-ul conectat la baza de date, extrage singură clienții cu contracte care expiră în 6 luni și construiește campania de reînnoire, fără să depindă de alte departamente.
Ce puteți face voi: (1) întrebați furnizorii de CRM/ERP dacă au suport MCP și puneți-l criteriu de achiziție; (2) conectați întâi surse publice de date — de exemplu registrele de firme (ANAF, Incorpo) — ca să validați automat clienți și furnizori; (3) când construiți ceva nou, gândiți micro-aplicații moderne peste sistemele robuste dar cu interfețe învechite, nu înlocuirea lor.
Orice firmă are două hărți: cum ar trebui să funcționeze și cum se face munca de fapt, cu ocolișul construit după ce s-a stricat ceva. AI-ul se poate pune doar pe a doua. Cele patru întrebări: 1 ce retastează echipa de mână? · 2 unde este adevărul operațional — în sistem, într-un Excel, în capul cuiva (numele)? · 3 dacă volumul se dublează, ce se rupe primul? · 4 ar da șeful de operațiuni aceleași răspunsuri? Dacă ați răspuns „da" la 4 cu încredere — întrebați-l luni și bucurați-vă de surpriză.
Preluarea datelor clientului, prețurile de listă, șablonul, numerotarea, trimiterea, follow-up-ul programat. Fără AI.
Extragerea cerințelor tehnice din caietul de sarcini, potrivirea produsului, proiecte similare, primul draft al ofertei.
Prețul final, discountul, condițiile speciale, „mergem sau nu".
Două treimi din ofertare nu au nevoie de AI; treimea din mijloc are nevoie de un om responsabil. Pasul zero, înainte de orice: desenați procesul pe hârtie — un pix și un flipchart — și observați cum se face munca de fapt, nu cum credeți că se face. Apoi o trecere peste uneltele voastre: absoarbe · păstrează-și-conectează · elimină.
Evaluarea sărită (sistem proiectat pe harta fondatorului) · procesul stricat automatizat · uneltele alese înaintea arhitecturii · AI-ul pus primul, nu ultimul (ordinea corectă: date → fluxuri → inteligență) · nimeni responsabil de trecere, vechile Excel-uri rămân vii. Niciunul nu e tehnic.
Costurile nu sunt neglijabile — abonamente, infrastructură, capacitate de procesare — iar întrebarea „aveți un return imediat?" a primit un răspuns sincer: nu, nu încă în bani. Ce s-a schimbat e modul în care gândim, în care punem problemele, viteza cu care construim procese și platforme noi. Riscul cognitiv e real: sumarizările și copy-paste-ul excesiv slăbesc gândirea critică și înțelegerea profundă — mai ales la studenți. AI-ul trebuie să augmenteze, nu să substituie. Iar pe piața muncii: nu AI-ul ia joburile, ci oamenii care folosesc AI le iau pe ale celor care nu-l folosesc.
Nu contează atât instrumentele pe care le veți folosi — vor fi altele peste un an. Contează calitatea întrebărilor, capacitatea de a critica un document, de a aduce claritate, de a rezolva probleme noi. Decalajul dintre pregătirea teoretică și nevoile practice există și se accelerează; hackathoanele care pun probleme reale în fața studenților îl reduc masiv. Companiile trebuie să-și asume rolul de educator: programe serioase de integrare pentru noii angajați, formare la locul de muncă. Cele 17 probleme reale de pe mesele din sală au fost — și rămân — brief-uri mai bune decât orice temă inventată.
1 Persoana care răspunde de AI în firma mea: ______ (poate fi eu — dar atunci apare în calendar)
2 Primul proces pe care îl facem lizibil: ______
3 O graniță de date (ce nu ajunge niciodată la un AI extern): ______
4 Un artefact recurent (un raport săptămânal, un dashboard): ______
5 Un sistem pe care îl conectăm: ______
„Modelul e închiriat. Sistemul e al vostru. Construiți-vă unul."